Gafă de protocol la Palatul Victoria. Premierul Croației a tras-o de mânecă pe Viorica Dăncilă să asculte imnurile de stat VIDEO

Publicat: 29/07/2018, 17:00

Premierul Croației, Andrej Plenkovic a ajuns vineri dimineața la Palatul Victoria, unde a fost primit cu onoruri militare. Întâlnirea de vineri a fost marcată de greșeală de protocol, premierul român invitându-l pe omologul său croat să treacă în revistă garda de onoare înaintea intonării imnurilor celor două state. Andrej Plenkovic a oprit-o pe Viorica Dăncilă pentru a asculta intonarea imnurilor.

„Vizita oficialului croat are loc în contextul intensificării relațiilor bilaterale în ultimii ani, precum și al apartenenței celor două state la același Trio al Președinției Consiliului UE. Scopul principal al întrevederii îl reprezintă consolidarea cooperării la nivel politic și economic și identificarea de noi arii de cooperare la nivel sectorial”, se arată într-un comunicat al Guvernului remis MEDIAFAX.

Conform sursei citate, vizita prim-ministrului croat se înscrie în dorința de consolidare și diversificare a cooperării ca state partenere în UE și aliați în cadrul NATO pe principalele teme de interes comun ale agendei regionale și europene.

Vizita prim-ministrului croat, Andrej Plenkovic, a debutat, joi seara, cu un dineu de lucru oferit de premierul Viorica Dăncilă în cinstea înaltului oficial de la Zagreb, la care au fost invitați să participe toți membrii Guvernului de la București. Prim-ministrul Croației, Andrej Plenkovic se va întâni și cu președintele Klaus Iohannis. De asemenea, Liviu Dragnea va discuta cu premierul croat la Camera Deputaților.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7...
Marele actor Costel Constantin a trăit clipe de coșmar înainte să moară. Ultimul apel este...
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Primele imagini cu Vlad Pascu la tribunal. Dialogul avut de autorul tragediei din 2 Mai...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui George și a Ionelei, cei doi iubiți care au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți...
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Ion Iliescu și-a luat adio: S-a tras cortina
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Ultimele imagini cu Erik, băiatul mort după ce a furat mașina părinților și a ieșit...
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
"Sunt un bătrân putred al acestei realități carnivore". Dezvăluirile neașteptate făcute de Horațiu Mălăele în...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Microsoft propune o funcție „Big Brother” care înregistrează tot ce facem pe computer
×